“Con el amor no se puede” (en rumano “La dragoste nu se poate”) es la ultima canción del grupo rumano Sensor. Si vas a buscar en el youtube encuentras ‘Sensores’ de mas países pero este grupo es una verdadera revolución sensorial. Son los Señores de la música electroacústica y breakbeat de Rumanía y han tenido importantes conciertos en Londres, Singapore, Kuala Lumpur y en octubre van a concertar en Vitoria-Gasteiz si todo sale bien.
Los miembros del grupo son: Paul Ilea (compositor, keyboards), Sasha Negara (clarinete, percusión), Cosmin Gherghinoiu (quitara base) , Sergiu Stoiadin (performer, percusión), y VJ Youana (coreografía y efectos visuales).
Son unos de mis mejores amigos de mi tierra. Ademas, el lidero del grupo Paul y su novia Ioana, la coreógrafa del grupo fueron en febrero aquí en Vitoria y les gustó mucho la ciudad y la gente de aquí. Así que sí sale el concierto de octubre, van a tocar gratis.
Dupa cum bine am prevazut acum cateva luni, intentia mea de a publica ceva in blog a ramas doar la stadiul de intentie. Indecizia mea cea mai recenta era legata de faptul ca inca nu decisesem, daca e cazul sa incep sa scriu in romana sau in castellano (adica spaniola) ..Nu e vorba aici de lipsa mea de idei, pentru ca de idei chiar nu duc lipsa: criza mondiala, politica romaneasca, politica Tarii Bascilor si a Spaniei, intreaga Europa, gripa porcina sau teme legate de actuala mea munca, cum ar fi diferitele aplicatii informatice si noile tehnologii pot constitui subiecte foarte bune pentru a le dezvolta in blog, (care a devenit un ‘must have’ al zilelor noastre), ci mai degraba de faptul ca imi doresc foarte mult sa scriu in spaniola si desi sunt constienta, ca in acest an si jumatate de cand ma aflu aici, nivelul meu de spaniola ca crescut foarte mult, totusi capacitatea mea de exprimare in limba lui Cervantes ma ingradeste foarte mult. Nu e acelasi lucru sa te exprimi in limba ta materna sau sa te exprimi intr-o limba cu care ai luat contact de foarte putin timp, intr-o idioma, care inca isi ascunde pentru tine expresiile, substraturile, nuantele, partea nerostita care devine inteligibila chiar dincolo de cuvinte. En fin, acum pe moment mi-a dat prin cap sa nu ma mai cramponez atat pe aceasta tema si sa scriu cum o fi, ‘cum mi-o da ganas’, adica in romana, spaniola sau chiar germana daca voi avea chef. In definitiv, cand m-am apucat de blog nu am pornit de la ideea ca voi putea aduce un serviciu umanitatii ci mai degraba sa il folosesc ca pe un spatiu al meu, unde sa-mi pot exprima liber gandurile, ideile, sentimentele, intr-o maniera personala si oarecum psihologica, in sensul ca ar putea fi un instrument util pentru a ma ordona si organiza mai bine “io cu mine in capul meu”.
May 30th, 2009 | Category: Uncategorized | Comments (1)
De la teorie la practica e un drum extrem de lung……. Nu am inventat eu asta dar mereu raman uimita de faptul ca ca pe mine ideile bune mereu ma iau pe nepregatite si nu am timp sa reactionez, exact ca pe primarii din Bucuresti, cand incepe sa ninga in toiul iernii… Am creat 5-6 bloguri, cu diferite ocazii dar toate au ramas exact ceea ce nu trebuie un blog sa fie, si anume, niste forme goale de continut. Idea de a ma apuca “sa scriu” e destul de veche, practic ea a incoltit in capul meu cu mult timp inainte de aparitia internetului, nu doar a blogurilor, de pe vremea cand toate fetitele de generala aveau un jurnal al lor in care isi marturiseau iubirea secreta pentru colegul de banca sau vecinul de peste drum. Atunci, cat si acum, dorinta mea de a ma apuca sa scriu a fost extraordinar de intensa dar niciodata nu am reusit sa depasesc pragul psihologic al primelor doua pagini. Exceptand primele doua sau trei articole, “iele care e iele, articule’ ” asta ar fi primul si “dupa cum se vede treaba” de acesta data nu sunt sigura nici daca voi depasi pragul psihologic al primei zile…. Ahora a ver! adica “ce-o fi o fi..” (cu un singur semn de exclamatie, asezat intr-o pozitie cat mai naturala si nu in combinatie cu acesta: “¡”, care doar pare a fi un i dar e de fapt….un fel de exclamatie chiar inainte de a incepe a exclama ceva… muy raro).
